Moartea padurii

Padurea veche cu copaci batrani

Scaldata de ploi si furtuni

Era trista,

Era trista pentru ca venea iarna

Iar jocul spiridusilor disparea

Pana primavara.

Padurea se simtea singura

Abandonata, plina de rani

Nici animal, nici om nu se mai vedea

Nici o inima nu mai batea

.....pe timp de iarna in padure.

Copacii plangeau cu lacrimi cu iz de tamaie

Implorand toamna sa mai ramaie

Dar un fulg de nea cazu de-o-dat

Si totul o inghetat.

Pom cu pom, au inceput sa moara toti,

Prea batrani erau cu toti

Sa mai suporte gerul aspru al iernii si singuratatea ei

.....aici a fost odata un codru mare si verde.