vineri, 7 noiembrie 2014

bicla, ceai si socializare

Nu prea imi sta in fire sa particip de obicei la actiuni de genul training'uri, intalniri culturale, expozitii, lansari de carte etc dar am descoperit un nou tip de intalnire pt. mine numit Bike Talks organizat de cei de la SPOKES. Aceasta intalnire consta in primul rand in discutii despre bicicleta (intretinere, modele, ture cu bicicleta etc) Se pun intrebari, se aduc completari, servesti un ceai si un fursec si bonus socializezi cu oameni ok care impartasesc aceiasi pasiune...BICLA (cum i se spune mai modern :))

Pe langa persoanele pe care le intalnesti la spokes si deja poti deveni amic pentru ca te stii cu ei deja de la concursuri MTB, poti invata cum sa iti faci revizia bicicletei singur acasa (daca esti pasionat), recomandat este sa te duci la un specialist....a se nota ca prima data cand mi-am desfacut butucul de la roata de pe spate mi-au cazut pe jos in praf in curte toate bilele din butuc 16 - 18 la numar...de atunci stiu cam ce contine un butuc in interior....

Pot spune ca mi-a placut foarte mult intalnirea si cu siguranta o sa mai particip si la urmatoarele intalniri, existand deja o constanta la ei - in fiecare joi de la ora 19 la 21.

Poza de la intalnire.

PS. exista si butuci cu rulmenti si nu mai exista sansa  sa se imprastie bilele pe jos

miercuri, 15 octombrie 2014

Cand am deschis usa de la bucatarie am vazut o pisica alba cu pete gri (sau gri cu pete albe) si un strigoi care si-a dat seama ca l-am vazut si a incercat sa treaca mai repede din raza mea vizuala. Am incercat sa zic "prrrutss" sa sperii pisica dar a iesit un geamat stins pt ca sangele imi inghetase de la acea aparitie stranie - strigoiul. Am simtit cel mai rece fior ever pe sira spinarii sau in tot corpul de la urechi pana in talpi. Am inchis usa- am inchis ochii. Am deschis ochii - am deschis usa, aceiasi imagine cu pisica si strigoiul, acelasi fior rece ca gheata si palpitatii puternice (noroc ca am coastele flexibile si nu au crapat). Am mai repetat de cateva ori miscarea doar ca sa resimt acea senzatie de inghet, de neclintire, incepuse sa imi placa sa imi fie frica...mi-e dor sa imi fie frica.

vineri, 26 septembrie 2014

Vrajitorie...vrajitoare.

Erau arse pe rug in timpuri stravechi dar cred ca erau arse defapt numai persoane care aveau o cucuvea pe creier sau il venerau pe dracu'n praznic :)) .


Acum ca aspect hollywood'ian sunt acceptate in jurul nostru...vrajitorie, scamatorie, magie..



Dar oare vrajile chiar exista? Vraji bune sau vraji rele? Vrajitoarele adevarate daca exista oare chiar sunt hidoase (exceptand tigancile din clanurile vrajitorilor din Bucurestii Noi, samd).

Sau poate creierul nostru este 'vrajit' de anumite lucruri....o fiinta hidoasa, o fiinta frumoasa, o incantatie despre moarte-dragoste-saracie care ne sperie, potiuni din ochi de broaste sau doar coca-cola...
Vrajitoarele au acel ceva ce atrage pe multi, sunt invaluite in mister, multi au intrebari - unde stau? isi fac nevoile? plang vreodata? le este frica? se simt singure? le este frig iarna?

Cum arata o vrajitoare reala?







Oare vrajitoarele put?

Emo, gothici si metalisti.

Anul domnului 1999 - Se strangeau grupuri pe bisericute in Mc’ul de la Romana.

Era grupul Emo in devenire (mai tarziu), cu fete frumoase si neintelese cu baieti ciudatei care-si acopereau ochii cu bretonul, vorbeau despre muzica, mancau hamburgeri si se bateau cu cartofii prajiti. Aveau inclinatii triste, plangacioase, nimic nu era cum trebuie, credeau ca nimeni nu ii intelege in afara de prietenii din “bisericuta” de la Mc. Ascultau muzica putin spre electro cu vocali efeminati si iesiti din tiparele societatii iar cand erau singuri aveau ganduri sumbre la adresa vietii. Multi si-au dat seama la timp ca este doar copilarie, destui au sfarsit ‘fericiti’ cu ketamina in sange si lama prin vene.


Ceilalti erau goticii…se imbracau in negru, ascultau muzica gothica(versuri tomnatice, voci triste, linii melodice patrunzatoare cu intreruperi de grohaieli demonice), plangeau fara sa ii vada nimeni, ii incanta partea frumoasa a mortii, colectionau imagini gothice cu tipe imbracate goth, taieturi, sange, trandafiri rosii si bleumarin, invocau plansul noaptea si imbinau zambetele cu cerul instelat si gandul la castele negre aparate de paduri de ghimpi.
Pe ei ii vedeai in grupuri mergand la concerte, cumparand casete de la coloane din Romana unde era singura taraba cu muzica buna, in rest erau solitari, ei cu castelul lor negru si mireasa moarta de la balcon. Si acum gothici au o comunitate destul de mare si dezvoltata.


Metalistii. Ciudatii pletosi care purtau blugi rupti si lant la brau. Erau in general niste suflete blajine care aveau nevoie de niscaiva autoaparare vikinga. Erau cei care aveau mersul apasat spre fata, datorita kilelor de piele si metale cu care se imbracau, erau cei care purtau vara-iarna-primavara-toamna aceiasi pereche de bocanci viermuiti cu toate ca jurau ca nu le put picioarele. Erau printre singurii care purtau blugi rupti de care radea toata lumea, blugi jerpeliti manual ca sa fie ceva diferit in metrou cand stateau pe scaun si li se vedeau genunchii, erau acei vikingi moderni ai societatii care lacrimau in rockoteci cand dansau cu o fata pe ‘Don’t cry - a lu’ Guns’.

Dupa ani si ani lumea a inceput sa cumpere blugi gata taiati din magazine parca toti uitand cum radeau de metalistii cu blugii lor rupti.


..si mai era Irina cu AB4 al ei si scrumiere pline de scrum de la sutele de tigari fumate pe ascuns...dar asta alta data :) 


...ca dracu cand isi baga coada in biserica si te fura din bratele lu' popa....au trecut ani, au trecut ani si tigancile cu ochi albastri nu sunt de gasit....iar eu sper sa incep iar sa scriu.

PS. punk's not dead...yet