Pe zi ce trece observam ca zidul vietii se clatina, mortarul e din ce in ce mai slabit, nisipos, se clatina in stanga si in dreapta. Suntem absorbiti de criza, somaj, bani putini, serviciu nesigur, frigul din case, instabilitatea guvernului, prostitutia media, boli, sete, nevoi etc. Am scapat din vedere de mult timp bucuriile vietii, serile frumoase alaturi de familie, noptile de dragoste petrecute cu persoana iubita, serile din cluburi cu prietenii, filmele vazute in familie cu castroane pline cu floricele, zambetele de dimineata cand iti saruti iubita in timp ce pleci catre serviciu, micile cadouri cu care ii surprinzi pe cei dragi. Psihologic suntem „la pamant”, plangem noaptea ca sa nu ni se vada lacrimile, strangem din pumni cand trecem pe langa magazine, lacrimam cand ne uitam pe pozele din albumele familiei, disperam ca nu mai putem tine legatura cu prietenii, incepem sa ne rugam la Dumnezeu din ce in ce mai mult. Mergem buimaci pe strada, nu mai avem timpul necesar sa ne uitam la ceilalti oameni sau sa ne uitam cum se oglindesc pomii fara frunze in lacurile de dupa ploaie.
Lucram 14 ore pe zi doar ca sa avem bani de paine si apa....apa bem doar de doua ori pe zi ca sa ne ajunga ratia lunara. Praful din aer este din ce in ce mai toxic. Spitalele sunt goale...nu mai exista oameni bolnavi pentru ca mor brusc, nu mai sunt elevi in scoli deoarece invataturile scolilor nu mai folosesc la nimic. Istoria nu mai conteaza (oamenii nu mai au cand sa se gandeasca la ce a fost odata), geografia nu mai conteaza (nu mai sunt lacuri, rauri, marea e o intreaga mlastina in care apa de-abia se mai zareste, nu mai sunt paduri, nu mai sunt munti, totul e la pamant, lacomi dupa lemn si zacaminte oamenii au distrus padurile si muntii, au secat apele).
Nu mai exista termenul „sport”, fenomenul fotbal a fost uitat de totii oamenii, nu mai exista concerte, filme, teatru, nu mai sunt parcuri, in orase nu mai exista animale, pasari, insecte, pamantul e putred, pamantul geme, nimeni nu mai suporta pe nimeni, revolte de strada la tot pasul, nu mai exista politie, jandarmerie, pompieri, salvari ci este doar o institutie care face ordine pe strazi si aduna cadavrele intrate in putrefactie.
Nimeni nu mai poate pleca din orase, iesirile sunt pazite de armata, oricine incearca sa iasa este impuscat. Rare sunt familiile, oamenii sunt izolati, deprimati, bolnavi, saraci, infometati si insetati. Doar ingerilor te mai poti plange.
Furtuni, cutremure, seceta, frig, foamete, canicula. Apa....deloc. Nimeni nu mai are cum sa se incalzeasca, nu mai exista combustibil, nu mai avem ce sa ardem, nu mai sunt lemne.
Nimeni nu mai poate duce in spate chinurile zilnice si umilintele vietii. Sinucideri in masa.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu