....sau mai bine incep asa...el acum este mort?
Intr-o seara de octombrie destul de rece, un baiat mergea pe strada si fredona un cantecel sa ii mai aline frica in timp ce tinea mainile in buzunar ca sa i se incalzeasca. Tot ce se auzea era acel cantecel acompaniat de zgomotul talpilor cizmelor lui care scoteau un zgomot de tabla din cauza cauciucului care devenise tare din cauza frigului. Atunci pe la spate ca un marsav i-am infipt un cutit in omoplat si l-am doborat la pamant, i-am luat portofelul din buzunarul de la spate de la blugi in timp ce el ma privea si imi spunea ca nu are bani, ci ca are doar buletinul si cateva insemnari d'ale lui. Am fugit cat m-au tinut picioarele ca sa nu fiu vazut de careva si prins de politie. Am ajuns in gara de nord intr-un timp pe care nu cred ca l-as putea repeta. Aveam portofelul ascuns bine in buzunarul de la piept de pe interiorul jachetei. Aveam pofta sa mananc ceva de la Mc. Am dat o tura de pe peronul 6 pornind catre Basarab si am revenit in fata Mc’ului pe peronul 8 ca sa imi revina suflul la normal. Am intrat in Mc in timp ce imi aranjam freza si m-am asezat la o masa...era destul de gol...angajatii se uitau din cand in cand la mine cu privirile reci si parca pline de ura. Nu aveu de unde sa stie ce facusem cu o ora in urma.....probabil din cauza fularului...poate tineau cu o echipa rivala, putin imi pasa.
Duc mana la piept si scot portofelul. M-am hotarat ce vreau sa imi cumpar si dau sa scot banii dar vad ca in portofel era buletinul, permisul auto si niste foi de matematica cu niste semne pe care nu le inteleg. Nici urma de vreun ban. Cacat...am omorat un om pt niste acte si niste hartii. Ma scol de pe scaun si plec catre casa....fixez portofelu’ cu tot cu acte intre rotile unui tren care sta sa plece si plec acasa.
Am ajuns acasa iar in fata blocului imi vad vecinii cum ma privesc compatimitor...simt cum sangele din creier mi se scurge in calcaie in momentul in care intru in casa si imi vad parintii si sora morti, plini de taieturi pe tot corpul si atarnati de tavan cu un fel de cablu facut din sarma ghimpata si funie de in. Incept sa strig de durere intorcandu-ma spre geam sa Il blestem, cand vad pe geam mazgalite niste semne ciudate. Cad in genunchi si scot hartiile din buzunar gasite in acel portofel blestemat...sunt identice...atunci am simtit o durere puternica in ceafa...si cad. Imi revin repede si incep sa fug spre nicaieri. Ajung in fata casei lu’ Sorin. Strig cat pot de tare. Nimic. Usa e intre-deschisa. Intru in casa si il gasesc beat mort in bucatarie scrijelind cu briceagul in huma de pe perete aceleasi semne de pe hartii. Incep sa plang si o iau la fuga catre o zona aglomerata, sunt speriat si dezorientat iar capul imi plezneste de durere. Ajung la Irina si o implor sa ma lase sa intru. Ma intreaba de ce plang si incep sa ii povestesc cu lux de amanunte ceea ce s-a intamplat....imi spune ca trebuie sa sunam la politie si sa le povestesc totul. In momentul urmator o vad pe Irina izbindu-se de vitrina iar cioburile de sticla cazute sectionandu-i mai multe parti din corp....e moarta.... Irina e moarta....mortii ma-sii ‚n gat...strig...ce pula mea se intampla? Si atunci aud cantecelul...inlemnesc. Cantecul ala nu imi poate iesi din cap. Il vad...e baiatul pe care tocmai l-am omorat si jefuit...sta in mijlocul sufrageriei langa cadavrul Irinei fredonand cantecul si cu mana intinsa imi cere ceva....
„Don't smell the flowers They're an evil drug to make you lose your mind”
...am fugit zile intregi.
De atunci ma ascund si el ma gaseste mereu....am ceva ce ii apartine si nu imi da pace....cum aud cantecelul cum apare si el....regret ce am facut dar e prea tarziu...toti cei pe care ii stiam sunt morti....cred ca ma vrea mort si pe mine, dar nu inainte de a recapata ceea ce i-am luat. In fiecare zi fug si ma ascund in cele mai ciudate locuri cu gandul ca nu o sa ma gaseasca dar de fiecare data aud cantecul.
Azi m-am hotarat ca nu o sa mai fug. Il astept...astea probabil sunt ultimele randuri pe care le scriu, probabil e ultima data cand tin un creion in mana. Probabil e ultima data cand ating o bucata de hartie. Probabil ca........
Il aud...Doamne...
„Don't smell the flowers They're an evil drug to make you lose your mind”
-Lasa’ma in pace demonule, imi pare rau de ceea ce ti-am facut, uite hartiile, ia-le inapoi.
A plecat. Cred ca sunt in siguranta. Dar unde sunt? Ce dracu e asta? aaaaaaaaaaaaaaaaaa
Au trecut mai bine de 70 de ani si in fiecare zi aud acelasi lucru la 3 noaptea.
„Don't smell the flowers They're an evil drug to make you lose your mind” canta in timp ce ma priveste si apoi pleaca.
Sunt bantuit de cea mai neagra entitate.
